Grădiniţa de copii reprezintă instituţia menită să ocrotească şi să facă educaţia copiilor aflaţi la vârsta copilăriei mijlocii (3-6 ani). Termenul de “grădiniţă” ca instituţie educativă pentru copiii preşcolari ne evocă expresia plastică a neofreudistului E. Pfister care susţinea că “educaţia este un proces de grădinărit psihosocial”.
Numită de-a lungul timpului “casa jocurilor”(Vittorino da Feltre), “grădina de copii” (F. Froebel), “casa copiilor”(M. Montessori), “şcoala de copii mici”(Legea pentru învăţământul primar şi primar-normal, 1924), instituţia de învăţământ preşcolar, numită din 1956 încoace “grădiniţa de copii”, reprezintă primul segment al sistemului de învăţământ care îşi propune în mod explicit finalităţi educaţionale pentru activităţile pe care le organizează şi desfăşoară. Ea işi asumă astfel o responsabilitate majoră ca, alături de familie, să asigure condiţiile unei dezvoltări normale pe toate planurile a copiilor preşcolari, contribuind astfel la valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecăruia şi fundamentând evoluţia viitoare şcolară şi socială a acestora.
Conform unui studiu de analiză realizat în 2003 de către Institutul de Ştiinţe al Educaţiei în colaborare cu UNICEF se remarcă un aspect pe cât de important pe atât de îmbucurător în ceea ce priveşte evoluţia învăţământului preşcolar din ţara noastră şi implicit a grădiniţei:
„ Putem afirma că învăţământul preşcolar românesc se numără printre sistemele de învăţământ cu cea mai lungă tradiţie, care încă de la începuturi a răspuns prompt noutăţilor din domeniul educaţiei copiilor mici. Primele exemple şi poate cele mai semnificative sunt cele care privesc absorbţia rapidă a ideilor pedagogiei froebeliene (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) şi ale pedagogiei montessoriene (în prima jumătate a secolului al XX-lea) în spaţiul educaţiei copilului mic. Ambele curente au avut un puternic răsunet în plan european, dar în aceeaşi măsură în plan naţional. Exceptând perioada de „închidere” a porţilor inovaţiei şi trasarea unei funcţii îndeosebi sociale a instituţiei grădiniţei, în timpul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, cu deosebire în anii 70-80, învăţământul preşcolar a fost permanent infuzat cu idei, concepţii, practici inovative, inspirate de cercetări din ţară sau din străinătate, care au creat premisele unor schimbări mult mai uşor de realizat în perioada postdecembristă.”
Desigur, chiar dacă preocuparea pentru dezvoltarea învăţământului preşcolar a existat continuu, ea a fluctuat în funcţie de contextul socio-politic şi economic naţional şi european, traversând ipostaze diferite. Cea mai prolifică etapă pentru educație a fost adoptarea principalelor reforme din perioada interbelică. În şcoala românească, în perioada interbelică, s-au elaborat şi adoptat cele mai importante legi cu privire la învăţământ. O amprentă deosebită asupra învăţământului a lăsat şi reforma instituită prin Legea învăţământului din 1948 care prevedea la articolul V, pentru învăţământul preşcolar următoarele: „Învăţământul preşcolar este facultativ. El se organizează pentru copiii de 3—7 ani şi funcţionează în cămine de zi şi grădini de copii. Căminele de zi şi grădinile de copii depind direct de Ministerul Învăţământului Public.”
Aşadar, învatamântul preşcolar era facultativ şi se adresa copiilor între 3 si 7 ani, având la dispoziţie cămine şi grădiniţe, subordonate direct Ministerul Învăţământului Public. Copilul trebuia educat încă de mic în spiritul partidului. "În loc să rătăcească pe maidane i se dă o educaţie sănătoasă", declara ministrul învăţământului, Gheorghe Vasilichi, la o consfătuire pe ţară cu inspectorii şcolari, cărora li se dădeau indicaţii pentru aplicarea în teren a reformei. Conducerea comunistă, instalată proaspăt la conducerea ţării, copiind modelul sovietic în toate domeniile, avea planuri mari în ceea ce priveşte educaţia copiilor: „Trebuie să transformăm copiii în comunişti adevăraţi. Trebuie să-i învăţăm să-şi influenţeze în mod considerabil familia. Trebuie să-i luăm sub controlul nostru şi, să spunem clar, să-i naţionalizăm. Încă din primele zile vor fi sub influenţa grădiniţelor şi şcolilor comuniste".
Reforma în învăţământ venea la pachet cu multe alte măsuri şi reforme în toate domeniile de activitate: agricultură, industrie, financiar, etc. Tot în aceeaşi perioadă are loc naţionalizarea, care prin Decretul 92/1950 trecea în domeniul statutului bunurile mobile şi imobile ale foştilor moşieri. De ce este important de subliniat acest aspect? Pentru că într-o astfel de clădire şi-a găsit adăpost căminul de copii din comuna Odoreu înfiinţat în 1951 în fostul conac al moşierului Titu Damian, alungat din comună cu ocazia naţionalizării.
Căminul de copii era direct subordonat Ministerului Învăţământului Public şi avea drept scop instituţionalizarea copiilor săraci ai muncitorilor şi ţăranilor cuprinşi în muncă la, în aceeaşi vreme constituită, Gospodărie Agricolă de Stat, adică îndeplinea o funcţie socială. Căminul avea program săptămânal, cei în jur de 100 de copii cuprinşi mergând acasă doar sâmbătă după-masă. Întreaga finanţare era asigurată de la Bucureşti atât pentru hrană cât şi pentru îmbrăcămintea copiilor şi pentru întreaga ei funcţionare (dotări, lenjerii, covoare, jucării, etc.). Nu se percepea nici o taxă pentru copiii înscrişi. Şi cum noul om se ridică doar prin muncă, personalul grădiniţei mai ales cel de îngrijire contribuia la autofinanţarea unităţii prin cultivarea unei parcele prin care se asigura necesarul de legume şi zarzavaturi, iar mamele copiilor, care majoritatea erau casnice, erau obligate să presteze munci agricole la ferma de legume ce aparţinea de GAS.
Căminul de copii era condus de o directoare, Roiescu Ana, avea angajate 4 educatoare, 3 îngrijitoare, 2 infirmiere, o bucătăreasă, o spălătoreasă şi un administrator. Condiţiile oferite de instituţie cu siguranţă erau mai bune decât cele pe care le aveau mulţi dintre copii acasă, deşi nu exista apă la reţea iar wc-urile erau în curte. Sălile de grupă, dormitoarele erau spaţioase, luminoase, iarna bine încălzite şi foarte curate. Mai exista infirmeria, spălătoria, bucătăria, birouri, magazii de alimente şi de lemne şi un beci. Curtea era foarte generoasă şi semăna cu un parc deoarece avea o diversitate de specii de arbori: castani, molizi, arţari, acaţi, etc.
Prin anul 1960, căminul de copii a trecut în subordinea GAS Odoreu, devenind în acel an IAS Odoreu, iar denumirea grădiniţei a devenit” Grădiniţa cu program sătămânal IAS Odoreu”. Odată cu trecerea sub tutela IAS-ului, se remarcă o schimbare în ceea ce priveşte finanţarea unităţii, fondurile primite de la instituţie fiind mult mai limitate decât cele venite anterior direct de la minister. Scade numărul copiilor de la 100 la 60, prioritate având tot copiii angajaţilor de la IAS şi se trece la perceperea de taxe în funcţie de venitul părinţilor şi numărul de copii ai familiei care erau înscrişi. În acea perioadă cea mai mare taxă plătită era de 93 lei. Deoarece fondurile erau mai puţine s-a extins autofinanţarea, pe lângă grădinărie se creşteau acum porci şi păsări. Condiţiile de muncă ale personalului de îngrijire erau destul de grele: purtau apă de la fântânile vecinilor atât pentru gătit cât şi pentru spălat, tăiau lemne şi le stivuiau, toate acestea pe lângă atribuţiile specifice de îngrijire a copiilor. Şi să nu uităm că personalul se constituia doar din femei. Deşi aparţinea de o instituţie, aceasta asigura doar bugetul unităţii şi se îngrijea de întreţinerea clădirii (reparaţii periodice). În perioada 1965-1968 se amenajează o baie cu o vană şi 4 chiuvete, se construieşte în curte un bazin în care copiii puteau face baie şi se introduce apa la reţea în baie, la bazin, la spălătorie şi la chiuveta din bucătărie. WC-ul rămâne în continuare în curte.
În ceea ce priveşte educaţia, existau 3 grupe, dintre care una în limba maghiară, conduse de 6 educatoare care respectau cu stricteţe programele impuse de regimul din acea vreme. Din discuţiile purtate cu mama mea şi cu persoane care au frecventat grădiniţa în acea perioadă am aflat că se organizau serbări şi spectacole foarte frumoase, unele în grădiniţă, altele la căminul cultural, dar toate aveau drept scop elogierea înfăptuirilor noului regim. Subiectele erau legate de colectivizare şi importanţa muncii. Iată un exemplu elocvent în acest sens, versurile unui cântec: De la fraţi din Răsărit/bate badea drum iubit/ c-a fost badea delegat/ şi s-a-ntors la noi în sat/ şi badea ne povesteşte fericirea cum mai creşte/ în kolhozurile mari/ cum e-n krasnîi proletar; refren: Hai să facem o gospodărie colectivă/ şi la noi în sat/ Munca să ne fie bucurie/ Viaţa să-nflorească ne-ncetat! Cu aceste serbări căminul participa la spectacole şi în satele învecinate Botiz şi Medieşu Aurit. Alte subiecte erau „Dansul popoarelor”, poezii şi cântece patriotice: „ Ca să fii fruntaş ca mine, lai, lai lai/Să pornim tractoarele şi semănătoarele/ Că partidul ne învaţă pentru pace , pentru trai/ Înainte tot aşa, lai lai, lai!”. Un alt cântec avea următoarele versuri: „Noi suntem şoferii de la Rata/Cu maşina-ntotdeauna gata/ Cu maşina-n goana mare /Ducem lumea la plimbare/Trăiască Republica!/Când maşina este defectată/ Sau când roata este desumflată/ Noi atunci o reparăm/Şi din nou la drum plecăm/ Trăiască Republica!
„Mie mi-a plăcut foarte mult la cămin. Erau mulţi copii, ne jucam, dar şi învăţam şi nu eram pe stradă. Aveau grijă de noi, în fiecare luni ne era luată febra şi în fiecare an ne duceau cu camionul gostatului în Satu Mare să ne facă raze. Mâncarea era foarte bună şi iarna era bine cald, condiţii pe care acasă nu le aveam. Copiii de la cămin făceau concursuri cu copiii de la grădiniţa din centru. Am făcut multe activităţi în aer liber mai ales de cum se făcea timp frumos.”(Vasile Cristea, vecin care a frecventat căminul în perioada 1956-1959)
Cum treptat numărul copiilor angajaţilor devenea tot mai mic, în anul 1969 – erau doar 18 copii, şi existau mari şanse de desfiinţare a unităţii, directoarea nou numită, în persoana d-nei Angela Cristea, începe o intensă muncă de convingere a conducerii IAS să primească în unitate şi alţi copii din comună ai căror părinţi erau angajaţi în fabricile şi uzinele din municipiu, respectându-se astfel linia partidului de a lua în unitate fiii de muncitori. Odată acceptată ideea, începe o campanie de racolare şi înscriere a copiilor din comună ajungându-se la 56 de copii.
Din discuţiile purtate cu d-na Cristea reiese faptul că exista o bună colaborare între conducerea IAS şi conducerea unităţii, IAS-ul asigurând întotdeauna prin bugetul alocat necesarul de alimente, (toamna beciul se umplea de legume şi zarzavaturi), necesarul de lemne, lenjerii de pat, prosopape, etc.. Tot de la dumneaei am aflat că personalul de îngrijire era plătit de IAS, cadrele didactice de la şcoală, iar infirmierele de la dispensarul medical din comună. În anul 1971, una dintre cele două infirmiere este eliberată din funcţie şi în locul ei se angajează o îngrijitoare de noapte, iar din 1973 în locul infirmierei este angajată o asistentă medicală. Din anul 1970 au loc şi alte schimbări în sensul că se renunţă la creşterea de porci şi păsări, iar odată cu sistematizarea comunei, în urma inundaţiilor, se ia şi parcela pe care se făcea grădinărie. Pentru a cultiva în continuare legume şi zarzavaturi se amenajează în curte o parcelă, diminuându-se astfel spaţiul destinat jocurilor pentru copii.
Pentru că era patronată de IAS, copiii grădiniţei beneficiau de anumite facilităţi în ceea ce priveşte petrecerea vacanţelor. Aceştia aveau acces la taberele organizate de Departamentul IAS – urilor. Astfel în perioada 1974-1988, copiii mergeau în tabere la munte şi la mare, la Dumbrăveni şi Olimp, tabără ce aparţinea de comuna 23 August din jud. Constanţa.
Începând cu anul 1976, odată cu înfiinţarea organizaţiei „Şoimii patriei” începe o perioadă de educţie moral politică şi patriotică foarte puternică, care se amplifică odată cu organizarea începând cu 1977 a festivalului naţional „Cântarea României”, care în ideologia acelor vremi era: „festival al educaţiei şi culturii socialiste…, amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural artistică de creaţie şi interpretare, menită să îmbogăţească şi să diversifice viaţa spirituală a ţării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la patrimoniul cultural naţional şi universal.” Desigur nici grădiniţele nu erau uitate şi toată lumea se pregătea de zor, existând faza locală, judeţeană şi naţională.
De altfel, educaţia moral politică şi patriotică a copiilor ocupa un loc important în programele de atunci, linie trasată prin Legile învăţământului din anii 1968 , dar mai ales prin cea din 1978. Iată câteva aspecte relevante:
1968 - Legea prevede că în Republica Socialistă România învăţămîntul se dezvoltă în strînsă legătură cu progresele ştiinţei şi tehnicii, cu cerinţele economiei şi culturii, ale construcţiei socialismului şi comunismului.
Învăţămîntul are drept scop însuşirea, de către cetăţeni, a culturii generale şi a cunoştinţelor necesare exercitării unor profesiuni utile societăţii, formarea concepţiei lor materialist-dialectice despre natură şi societate, educarea intelectuală, morală, estetică şi fizică, cultivarea dragostei lor faţă de patrie şi popor, faţă de idealurile de pace şi progres social.
În Republica Socialistă România învăţămîntul are următoarea organizare:
- învăţămîntul preşcolar;
Învăţămîntul preşcolar are scopul de a contribui la educarea copiilor în vârstă de la 3 la 6 ani, în vederea cuprinderii lor în învăţămîntul general, precum şi de a sprijini pe părinţi în creşterea copiilor.
Art. 18.
Învăţămîntul preşcolar este facultativ. El se realizează prin grădinile de copii.
Pentru copiii cu deficienţe senzoriale, fizice sau intelectuale se organizează grădinile cu activităţi specifice.
Art. 19.
Grădiniţele de copii se organizează, pe circumscripţii preşcolare, de comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi de Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti.
Se pot organiza grădiniţe de copii şi pe lîngă organizaţiile de stat, precum şi pe lîngă organizaţiile cooperatiste şi alte organizaţii obşteşti.
Art. 20.
La cererea părinţilor, organele de stat şi celelalte organizaţii prevăzute în articolul precedent pot înfiinţa, pe lîngă unele grădiniţe, cămine de copii, în care se continuă munca educativă desfăşurată în cadrul grădiniţei şi se asigură supravegherea, masa şi odihna copiilor.Pentru întreţinerea copiilor în cămine, părinţii plătesc o contribuţie lunară.
1978 - În spiritul umanismului socialist ce caracterizeazã intreaga politica a partidului şi statului nostru, care situeaza în centrul operei de faurire a noii societãţi omul, satisfacerea tot mai deplina a nevoilor sale materiale şi spirituale, şcoala are îndatorirea de onoare de a asigura educarea socialistã şi pregãtirea tinerelor generaţii pentru munca şi viata, cultivarea în rindurile acestora a pasiunii pentru nou, pentru ştiinţa şi adevãr, a datoriei de a-şi consacra intreaga energie, capacitate de munca şi pricepere edificarii societãţii socialiste şi comuniste, a rãspunderii pentru viitorul tuturor oamenilor muncii, fãrã deosebire de naţionalitate, al întregului popor, pentru continua inflorire a Republicii Socialiste România.
Prin întregul sau conţinut, procesul instructiv-educativ din învãţãmîntul de toate gradele trebuie sa asigure:
d) cultivarea dragostei fata de patrie, partid şi popor, de trecutul de lupta pentru libertate socialã şi nationala a poporului roman, fata de tradiţiile comune de lupta împreunã cu nationalitatile conlocuitoare, fata de lupta revolutionara a clasei muncitoare, a tuturor oamenilor muncii fãrã deosebire de naţionalitate, a Partidului Comunist Roman, a hotãrîrii de a contribui la dezvoltarea economicã şi socialã a tarii, de a apara cu orice sacrificiu cuceririle revoluţionare ale poporului, independenta şi suveranitatea patriei;
ART. 24
Învãţãmîntul preşcolar are scopul de a contribui la stimularea gîndirii şi inteligentei copiilor, la dezvoltarea lor fizica armonioasã, la însuşirea unor cunoştinţe necesare pregãtirii pentru şcoala, la educarea acestora în spiritul dragostei fata de patrie, partid şi popor, formarea unor deprinderi de munca, de ordine şi disciplina, a trasaturilor de caracter şi comportare înaintate.
Activitatea instructiv-educativã în grãdiniţele de copii se desfãşoarã pe baza programelor unitare, stabilite de Ministerul Educaţiei şi Învãţãmîntului. În organizarea şi desfãşurarea procesului instructiv-educativ, unitãţile de învãţãmînt colaboreazã cu organizaţiile de copii şi femei.
ART. 25
Învãţãmîntul preşcolar se organizeazã pentru copiii în virsta de 3-6 ani şi se realizeazã prin grãdiniţe de copii.
Grãdiniţele de copii funcţioneazã, de regula, împreunã cu şcoli.
Programul gradinitei de copii este de 4 - 6 ore pe zi. În condiţiile legii, se pot organiza şi grãdiniţe cu program prelungit sau cu program sãptãmînal.
ART. 26
Grãdiniţele de copii se organizeazã de cãtre consiliile populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, de regula, pe circumscripţii şcolare. Se pot organiza grãdiniţe de copii şi pe lîngã unitãţi socialiste de stat sau cooperatiste, cu acordul consiliului popular judeţean ori al municipiului Bucureşti.
ART. 27
Planul de cuprindere a copiilor în învãţãmîntul preşcolar face parte integrantã din planul naţional unic de dezvoltare economico-socialã a tarii.
Reţeaua de grãdiniţe se aproba, potrivit normelor prevãzute de lege, de Ministerul Educaţiei şi Învãţãmîntului, cu avizul Comitetului de Stat al Planificarii, pe baza propunerilor consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti.
De altfel în perioada 1978-1990 se pune un accent deosebit pe educaţia politică şi funcţia de supraveghere a copiilor, grădiniţa fiind considerată un serviciu oferit de stat pentru a asigura integrarea în producţie a mamelor.
Căminul săptămânal, căci aşa i se spunea în localitate, a fost sub patronajul IAS-ului până în 1990, când directoarea unităţii a fost anunţată că IAS-ul nu mai doreşte să patroneze această instituţie de învăţământ. Astfel grădiniţa trece la ISJ Satu Mare aparţinând de centrul bugetar de la GPP Mondiala.
Faruri călăuzitoare în activitatea ce a urmat au fost legea din 1990, care de fapt era o Hotărâre de guvern nr.521 şi avea numele: Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea învăţământului în România în anul şcolar (universitar) 1990/1991:
Cetăţenii României au dreptul la învăţătură, fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie şi fără orice altă îngrădire care ar putea constitui nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului. În România, învăţămîntul are un caracter deschis, fiecărui cetăţean asigurîndu-i-se accesul la toate gradele şi formele de învăţămînt, cît şi posibilitatea trecerii de la un tip de şcoală la altul, prin examene de diferenţă.
Învăţămîntul preşcolar se organizează pentru copiii în vîrsta de 3-6 (7) ani şi se realizează prin grădiniţe de copii cu program normal, cu program prelungit, cu program săptămînal sau prin grădiniţe speciale pentru copiii cu deficienţe senzoriale şi intelectuale. Grădiniţele se înfiinţează de către inspectoratele şcolare.
Programul PETAS iniţiat împreună cu UNICEF în 1991 care a influenţat în mod pozitiv organizarea grădiniţelor, este de fapt o nouă concepţie şi abordare a învăţământului preşcolar, acum intră conceptul nou: „arii de stimulare”. De altfel odată cu schimbarea şi modernizarea societăţii au apărut şi noile educaţii: educaţie ecologică, educaţie pentru cetăţenie, educaţie pentru democraţie, educaţie antreprenorială, care prin diverse proiecte au fost aplicate şi în grădiniţa noastră.
şi mai apoi Legea Educaţiei din 1995:
Prezenta lege reglementeaza organizarea si functionarea sistemului national de invatamant.
Art. 2
In Romania, invatamantul constituie prioritate nationala.
Invatamantul prescolar
Art. 18
(1) Invatamantul prescolar se organizeaza pentru copii in varsta de 3 - 7 ani, in gradinite de copii cu program normal, prelungit si saptamanal.
(2) Gradinitele se infiinteaza de catre inspectoratele scolare.
(3) Agentii economici si alte persoane juridice, precum si persoanele fizice pot infiinta si finanta gradinite, cu acordul inspectoratelor scolare, in conditiile legii.
Art. 19
Pentru asigurarea continuitatii intre invatamantul prescolar si cel primar se instituie si se vor generaliza treptat grupele pregatitoare pentru scoala, cuprinzand copii de 5 - 6 (7) ani. Costurile scolarizarii vor fi suportate de catre Ministerul Invatamantului.
Generalizarea grupei pregătitoare se întâmplă în anul 2002 până la urmă.
Odată cu apariţia acestor legi se schimbă şi funcţia grădiniţei, aceasta având funcţia de a pregăti copilul pentru şcoală şi viaţa socială.
După o activitate prodigioasă de 30 de ani, în care a reuşit să salveze de două ori grădiniţa de la desfiinţare, în 1999, d-na Cristea Angela intră în pensie şi locul îi este preluat de d-na Avăşan Monica, director până în 2006 şi apoi din 2012 până în prezent. În anul 2005, grădiniţa devine unitate cu personalitate juridică având ca structuri grădiniţele cu program normal din Odoreu şi Mărtineşti. Astfel grădiniţa avea asigurat buget prin finanţare de la MECI, iar salariile personalului prin cote defalcate din TVA, plătite de Consiliul local. Cam tot din acelaşi an, părinţii nu mai doresc să-şi lase copiii peste noapte în unitate, dar servesc cină şi rămân în unitate până la ora 19.00.
Între anii 2006-2010, am coordonat eu activitatea acestei grădiniţe şi mă bucur că am contribuit la dezvoltarea acesteia. În anul 2007, grădiniţa îşi schimbă locaţia, după ce 56 de ani a funcţionat în conacul Titu Damian. De altfel aş dori să subliniez faptul că urmaşii acestui moşier au revenit în comună după Revoluţie cu gândul de a-şi revendica proprietatea, dar văzând că funcţionează în ea o grădiniţă nu au mai revendicat-o. De ce am considerat că este important de subliniat acest aspect, pentru a evidenţia caracterul şi mentalitatea unor oameni, care în ciuda faptului că au fost victime ale sistemului confiscându-li-se averea, au înţeles faptul că acea clădire este mult mai valoroasă dacă ea sprijină educaţia copiilor decât devenind proprietate personală. Valoarea gestului proprietarilor este şi mai evidentă în zilele noastre, când întâlnim situaţii în care grădiniţe construite de stat intră pe mâna unor antreprenori dornici de profit ignorând prejudiciul pe care îl aduc patrimoniului învăţământului preşcolar, implicit educaţiei copiilor. Dar să revin la firul roşu al prezentării, mutarea grădiniţei. Noua locaţie este fosta clădire în care a funcţionat Casa de copii, reabilitată interior din bani de la MECI, prin primăria Odoreu. Odată cu mutarea în noul sediu s-au schimbat în primul rând condiţiile oferite copiilor, deoarece prin ISJ Satu Mare am primit fonduri şi pentru achiziţionare de mobilier. În anii 2007 şi 2008, grupele de program săptămânal au crescut de la 3 la 6, astfel grădiniţa avea în total, cu structurile, 13 grupe de preşcolari, în jur de 240 de copii. Creşterea numărului de grupe în programul săptămânal s-a datorat nu numai condiţiilor foarte bune, dar şi datorită calităţii actului educaţional (toate cadrele didactice erau calificate) iar părinţii aveau încredere în instituţie, erau mulţumiţi de serviciile primite.
În 2009 se reuşeşte schimbarea denumirii grădiniţei, aceasta devenind GPS „Floarea de lotus”. Grădiniţa avea un logo, o mascotă şi un imn iar motto-ul grădiniţei era „Echitate, calitate, eficienţă!”, misiunea ei fiind aceea de a şcolariza toţi copiii din comunitate fără nici o discriminare. În acest sens s-au derulat şi desfăşurat o serie de proiecte şi activităţi pentru copiii rromi şi cei proveniţi din medii defavorizate. Alte directoare care au contribuit la dezvoltarea unităţii, în perioada 2010-2012, au fost d-nele educatoare Muntean Maria şi Tămaş Ramona.
În 2011 apare noua lege a educaţiei, LEN 1/2011 în care toată lumea şi-a pus mari speranţe, dar nici aceasta nu asigură reforme clare, nici nu-i de mirare căci de la apariţia ei şi până în prezent a fost deja modificată prin diverse legi şi ordonanţe de urgenţă, ultima în 26 iunie 2014 aducea nu mai puţin de 97 de modificări. De altfel de la Revoluţie încoace Legea educaţiei naţionale a fost modificată de 65 de ori sub oblăduirea a 19 miniştri. Toate aceste modificări ale legii ne arată că trăim într-o lume a schimbărilor rapide care necesită şi adaptări la fel de rapide.
Odată cu trecerea grupei pregătitoare la şcoală în 2012, trecere care s-a făcut rapid afectând copiii şi părinţii, fără să se facă orientarea educatoarelor, ajungându-se în unele cazuri la restrângeri, grădiniţa şi-a slăbit autoritatea şi importanţa pentru că automat în comunitate se asocia faptul că preluând-o şcoala, grădiniţa era percepută cu un rol mai puţin important. Acest lucru ne-a afectat şi pe noi, s-a redus treptat numărul de preşcolari, aceasta şi datorită faptului că au scăzut drastic veniturile populaţiei, mulţi au intrat în şomaj, nu-şi mai permiteau cheltuielile pentru hrană, şi în anii 2013, 2014, din păcate, am fost nevoiţi să reducem o grupă de la programul normal şi una de la săptămânal. Şi iată-ne în 2015 ajunse din nou la răscruce. În ciuda faptului că se promitea o generalizare treptată a învăţământului preşcolar, fapt care ar fi putut să reabiliteze statutul grădiniţei ca instituţie de pregătire pentru şcoală şi viaţă, acest lucru nu este demarat. Mai mult decât atât, aplicarea proiectului de educaţie timpurie cu privire la posibilitatea includerii grupelor de antepreşcolari în grădiniţă nu poate fi pus în aplicare din cauza unor fisuri şi neconcordanţe legislative.
Deşi au trecut ceva ani de la revoluţie, când am intrat în angrenajul mare al schimbărilor pentru a ne adapta la educaţia europeană, încă suntem supuşi schimbărilor rapide cu care trebuie să ţinem paşul şi să ne adaptăm din mers. Credem şi sperăm că lucrurile vor începe să se aşeze şi să asigure acea stabilitate şi siguranţă de care au avut parte cadrele didactice în trecut.
Dar să revin din nou la prezent. Actualmente grădiniţa funcţionează cu 8 grupe de preşcolari: 5 de program săptămânal, 1 program prelungit şi 2 program normal. Prin condiţiile şi serviciile oferite de grădiniţa noastră, aceasta se poate înscrie printre cele mai bune grădiniţe din judeţul nostru, şi nu vreau să credeţi că sunt subiectivă când afirm acest lucru.
Ca o concluzie aş sublinia faptul că a cunoaşte în mod personal evoluţia grădiniţei cu toate aspectele ei (funcţie, obiective, metode, mijloace, etc.) ne poate inspira pe noi educatoarele să găsim un echilibru între ce era valoros în educaţia preşcolară în trecut şi ceea ce ne oferă prezentul.
Surse de informare/documentare:
Mama – îngrijitoare 40 de ani la cămin
Angela Cristea – directoare 30 de ani la cămin
www.unicef.org – „Situaţia Învăţământului Preşcolar din România”
www.revistacalitateavieţii.ro – „Învăţământul românesc între 1948-1989”
www.scrigroup.com/didactica - „Grădiniţa de copii - istoric şi actualitate”
www.eurodidactica.ro – „Evoluţia învăţământului preşcolar în România”
Autor ,
Educatoare,Circiu Katalin
